Tendințe în acceptarea socială a tulburărilor de dezvoltare

Primele referiri la tulburările și disfuncțiile de învățare le găsim la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Germania. Pentru prima dată, ADHD pare să fi fost menționat într-o revistă medicală în anul 1902 iar termenul de dislexie a început să fie utilizat în mod curent abia în America anilor 1930. Conștientizarea gravității, a impactului, la nivel social și individual, a avut loc recent, în noul mileniu.
Meritul nu este doar al științei, ci și al evoluției sociale și culturale, în general. Plasarea reală a individului, cu nevoile și unicitatea sa, în centrul atenției a schimbat dramatic importanța tulburărilor neurologice și, mai ales, nivelul resurselor acordate acestora.
Europa ultimelor două decenii și-a re-evaluat radical punctul de vedere asupra abordării dificultăților de învățare, în general. Statisticile la nivelul Uniunii Europene lipsesc, dar istoria ne învață să urmărim ceea ce se întâmplă în Statele Unite, pentru că în maximum 20 de ani se va întâmpla la noi. Iar statisticile americane spun că 1 din 5 copii prezintă diferențe de gândire și învățare, precum dislexie sau ADHD. Unul din 16 elevi care frecventează școlile publice se califică pentru program de studiu personalizat. Unul din 42 de elevi beneficiază de un sistem special de învățare și evaluare, astfel încât să aibă șanse de integrare socială iar numărul acestora s-a dublat în ultimele decenii.
Empiric, la o primă vedere, Italia urmează de aproape acest trend ceea ce înseamnă că îl vom regăsi în România peste maximum un deceniu.
Din perspectiva părintelui, acceptarea socială și favorizarea educațională aduce doar beneficii. Sistemul de stat trebuie să țină pasul cu nevoile, altfel efortul economic pentru familii va fi imens, în multe cazuri imposibil de susținut.
Din perspectiva angajatorilor, piața se va diversifica iar nivelurile de calificare vor permite o rafinare a cheltuielilor care privesc angajații. Din nou, statul trebuie să țină pasul și să favorizeze angajarea, integrarea profesională a categoriilor vizate, pentru a evita injectarea unor sume colosale în asistență socială.
Din perspectiva specialiștilor în domeniile vizate, a terapeuților, psihologilor și psihiatrilor vor urma vremuri foarte interesante, pline de provocări și oportunități.
Anticiparea viitorului este un prerogativ al evoluției inteligente.
Cristian Gaiță