Depresia vârstnicilor

Depresia este o tulburare a dispoziției, a cunoașterii și a comportamentului cu tulburări asociate ale structurii și funcției creierului. Este o tristeţe patologică prin intensitate, durată, mod de apariţie (în cazurile când depresia nu este justificată de un eveniment negativ de viață) şi reactivitate (încurajările, veștile bune nu ameliorează dispoziția afectivă).

Simptomatologia depresiei:

1. Tulburare depresivă ca perturbare a dispoziției banale
Depresivul are o dispoziţie tristă, nu se mai poate bucura, nu mai poate spera şi nu mai pune preţ pe viitorul său. Unii bolnavi se simt ca și cum ar fi morți şi împietriți şi se plâng de pierderea sentimentelor, de faptul de a fi uitat chiar să plângă. Unii se manifestă apatic, alţii sunt disforici, iritabili, morocănoși, prost-dispuși, ceea ce îngreunează raporturile cu ei.
2. Inhibiția gândirii
Procesele gândirii depresivilor sunt neproductive şi monotone, se rezumă de regulă la propria boală, fantezia şi bogăția ideativă sunt mult reduse. Depresivul se poate concentra doar cu mare dificultate asupra unui lucru.
3. Scăderea inițiativei, inhibiția psihomotorie
Forța inițiativei depresivului este clar diminuată. Nu are elan, energie, nu are chef să întreprindă nimic, spectrul intereselor se îngustează, totul devine prea mult pentru el, cel mai mic efort este de temut. Scăderea generală a forţei se exprimă şi în stilul de mişcare: toate mișcările sunt îngreunate, încetinite, fără spontaneitate şi elan. Ca fenomen contrastant, s-a observat la un anumit tip de depresie o psihomotricitate agitată. Pacienții respectivi sunt neliniștiți şi agitați. Nu pot să stea liniștiți, mâinile sunt într-o continuă mişcare, acestea fiind fără țel. Un imbold golit de conţinut îi împinge pe cei în cauză spre activităţi fără sens.
4. Afectarea vitalității
Diminuarea forţei inițiativelor merge mână în mână cu prejudicierea sentimentului vital. Pacienții se simt obosiți, fără putere şi fără energie. Îşi simt greutatea propriului corp ca pe o povară pe umeri, se plâng de dureri difuze şi senzații de apăsare şi îşi percep brațele şi picioarele ca fiind grele ca de plumb. Este vorba mai ales despre perturbarea relației cu propria corporalitate.
5. Simptome vegetative
Simptomatologia vegetativă este o manifestare frecvent asociată cu boala depresivă. În cazul unei depresii latente este chiar unica manifestare care poate fi recunoscută a unei depresii mascate. Următoarele simptome vegetative se găsesc mai frecvent la depresivi: tulburări intestinale, senzația de presiune abdominală, senzația de apăsare la nivelul capului, uscăciunea gurii, bradicardie sau tahicardie, extrasistole, „bătăi de inimă”, alte tulburări cardiace, scăderea temperaturii, transpirații sau frisoane, scăderea secrețiilor lacrimale și sudorale, senzaţie de amețeală, dureri de cap, dureri de stomac, constipație, balonare, pierderea apetitului alimentar, scădere ponderală, diminuarea funcției sexuale, amenoree, dureri de spate, dureri de aspect neuralgic.
6. Tulburări ale somnului, oscilații diurne, suicidalitate
Una dintre cele mai frecvente manifestări asociate ale bolii depresive poate fi considerată tulburarea somnului. Adesea aceasta marchează debutul unui episod depresiv şi se află printre principalele acuze ale bolnavilor. Plângerile se referă la adormire sau la perioada ulterioară, atunci când se trezesc în mijlocul nopţii şi nu mai pot să readoarmă. Dimineața se simt ca şi cum nu ar fi dormit deloc. Este vorba de „indispoziția matinală”, care se referă la faptul că depresivul se simte deosebit de rău şi de copleşit mai ales dimineața după trezire şi înainte de prânz. Deoarece depresia trece drept „cea mai chinuitoare boală care se poate imagina”, nu este de mirare că aproape fiecare depresiv are gânduri de sinucidere, simte pulsiuni autolitice şi adesea face măcar o tentativă de suicid.

Subtipurile clinice ale depresiei

A. Depresia melancolică
Sunt prezente mai constant anhedonia, variația diurnă a dispoziției, insomnia de trezire, fatigabilitate, simptome psihomotorii semnificative.
B. Depresia inhibată
În cadrul tabloului clinic, predomină sindromul psihomotor ce este marcat de lentoare psihomotorie, ce poate să se agraveze până la starea de stupor, când pacientul devine akinetic, cu mutism neselectiv și negativism comportamental ce implică, printre altele, refuzul aportului alimentar și/sau hidric, ce face ca acest context clinic să fie considerat urgență psihiatrică. De asemenea, la nivel cognitiv, se remarcă bradipsihie cu marcată scădere a performanțelor cognitive.
C. Depresia sezonieră
Mai frecvent în lunile de toamnă/iarnă și în emisfera nordică, datorită duratei scurte a zilei și a luminozității scăzute, frecvent se manifestă cu simptome atipice. Se presupune că în această formă de depresie un rol principal îl joacă disfuncția melatoninei.
D. Depresia atipică
Se caracterizează prin creșterea apetitului și a greutății, hipersomnie, paralizie de plumb, patern durabil de senzitivitate la rejecția interpersonală. Trebuie menționat că în literatura clasică, termenul de atipic avea altă semnificație și se referea la prezența simptomelor psihotice în tabloul clinic, adesea având caracter bizar.
E. Depresia vârstei a treia
Vârstnicul adesea neagă dispoziția depresivă și aduce în prim planul tabloului clinic acuzele de tip somatoform, care, coroborat cu scăderea în greutate și inapetența, constituie frecvent o sursă de eroare a diagnosticului prezumtiv, cel mai adesea fiind de boală neoplazică. În plus, depresivul vârstnic prezintă mai frecvent ideație hipocondriacă ce poate atinge intensitate delirantă. De asemenea, mai poate apărea delirul de negație sau sindrom Cotard (delir de negație plus delir de enormitate plus delir de imortalitate). Comportamentul suicidar este mai frecvent comparativ cu depresivii tineri, la care contribuie, în mod particular, diminuarea rețelei de suport social, în special prin moartea partenerului de viață, și a rețelei sociale odată cu pensionarea. O altă particularitate o reprezintă prezența în număr semnificativ a comorbidităților somatice, ce ridică probleme importante de management clinic al acestor cazuri.
Depresia la vârstnici nu face parte din tabloul normal al îmbătrânirii. Îmbătrânirea constă în totalitatea proceselor fiziologice şi psihologice care modifică structura şi funcţiile unui organ de la vârsta adultă. Îmbătrânirea biologică reprezintă procesul prin care se realizează declinul funcţional al organismului cu scăderea capacității de adaptare la mediul înconjurător. Consecința acestui proces este scăderea probabilității de supravieţuire a organismului îmbătrânit. Dacă îmbătrânirea primară implică mecanisme genetice, îmbătrânirea secundară se datorează bolilor şi noxelor din mediul înconjurător acumulate de organism de-a lungul timpului.

Se discută despre 3 forme de îmbătrânire:
a) îmbătrânirea reuşită, în care nu apar patologii asociate şi fără o limitare a capacităţii funcţionale şi are loc ca simplu rezultat al trecerii timpului;
b) îmbătrânirea obişnuită, în care apare o limitare a capacităţilor funcţionale, însă nedatorate unor patologii evolutive asociate;
c) îmbătrânirea patologică cu patologii cronice evolutive şi limitări ale capacităţilor funcţionale până la handicap cu dependenţă totală.

Cauzele îmbătrânirii sunt multifactoriale, incomplet elucidate, ţinând atât de factori intrinseci, cât şi extrinseci.

Anatomic: se produce scăderea volumului cerebral. Afectarea lobilor cerebrali nu este însă simetrică. Cei mai afectaţi lobi sunt cei frontali (cortexul prefrontal) şi temporali (zona temporală medie – hipocamp), iar cei mai puţin afectaţi sunt cei occipitali. În timp ce apare o scădere a numărului de neuroni, există zone cerebrale cu creşterea numărului de dendrite şi sinapse, aspect datorat neuroplasticităţii creierului.

Biochimic: Deşi studiile biochimice au dovedit disfuncţionalităţi la nivelul principalilor neuromediatori, impactul cel mai mare în planul funcţionării cognitive o reprezintă disfuncţionalitatea dopaminergică. Îmbătrânirea atrage după sine scăderea vitezei de procesare a informaţiilor şi a vitezei de răspuns, scăderea gradului de dispersie şi mobilitate a atenţiei, scăderea funcţiei de inhibare a stimulilor nerelevanţi, cu supraîncărcarea memoriei de lucru. În planul memoriei avem o afectare a memoriei de lucru, a înregistrării de informaţii noi, a evocării de evenimente sau a corelaţiilor dintre diferite evenimente din trecut. În schimb, vor fi puţin afectate sau deloc memoria implicită, memoria pasivă, memoria semantică şi recunoaşterea de informaţii din trecut.

continuare în ediția noiembrie 2021