ADHD: soluțiile psihologului practician
ADHD înseamnă Tulburare cu deficit de atenție sau hiperactivitate. Acest „sau” dintre „atenție” și „hiperactivitate” separă ADHD-ul în trei părți: ADHD tipul deficit de atenție, ADHD tipul hiperactivitate, respectiv, ADHD tipul combinat.
Diagnosticul de ADHD este dat în urma unui consult psihiatric, iar ulterior este recomandată începerea unui proces terapeutic pentru îmbunătățirea calității vieții. Acesta este momentul în care copilul ajunge în cabinetul psihologului.
În funcție de specificațiile notate de doctorul psihiatru, fiecare copil beneficiază de un plan de intervenție adaptat. Voi explica în continuare principalele aspecte pe care un psiholog le are în vedere în terapia 1 la 1 (terapeut – copil) pentru ADHD.
– dezvoltarea atenției: presupune crearea de contexte în care copilul să acorde un mai mare timp unei activități. Altfel spus, îmi doresc să poată rămâne focusat o mai mare perioadă de timp asupra unei singure activități. Să presupunem că un copil de 6 ani și jumătate, la momentul începerii terapiei, își poate păstra atenția pentru 2 minute asupra unui joc; în regulă. Primul obiectiv este să-i cresc perioada de atenție la 2 minute și 30 de secunde. Iar acest lucru este posibil dacă activitatea este una preferată de copil, asupra căreia are interes și dacă se încurajează copilul prin intervenție ghidată de tipul „te descurci foarte bine”, „îmi place cum…”, „sunt mândră de tine fiindcă ești atât de atent”;
– crearea situațiilor de conexiune interpersonală: este încurajată orice invitație la activități care vine din partea copilui; dacă nu există o astfel de cerere din partea copilului, se predă: atunci când copilul se joacă, este promptat de adult să-l invite și pe el în jocul său, de exemplu: „Ce frumos te joci cu trenul. Cheamă-mă și pe mine, zi-mi «vino să ne jucăm»”;
– exersarea stării „sunt calm”: înainte să-i cer copilului să aștepte o activitate, să aibă o poziție adecvată la masa de lucru, este necesar să-l învăț ce îmi doresc eu de la el când spun „stau liniștit”, „stau calm” și fac acest lucru în cadru structurat. Față în față cu copilul, pe scaun, îl anunț că urmează să practicăm „sunt calm” și îi explic regulile jocului. Există o perioadă în care are voie să facă ce mișcări își dorește și o perioadă în care stă fără să facă mișcare. Sigur, nu se va întâmpla acest lucru ușor, însă ajutăm copilul prin existența unei perioade de timp definite, de exemplu: stai până numărăm până la 10, sau stai până sună alarma și dacă este cazul și prin promptare fizică: cu mâinile mele, peste mâinile lui care se află pe piciorușe, pentru că în felul acesta controlez atât mișcarea mâinilor cât și a picioarelor. Ulterior, timpul de stat în starea „calm” crește gradat.
– crearea unui program de lucru structurat: este necesar să stabilesc de la început ce răspuns îmi doresc de la copil și pot afirma „Stăm la măsuță și găsim obiecte ascunse în imagini până sună alarma. Când sună alarma, ai pauză și poți face ce vrei tu.” Este important să iau orice distractor din câmpul vizual al copilului dacă vreau să se focuseze strict pe obiectul dorit de mine. Mă asigur că timpul pe care l-am setat la alarmă este unul în care copilul își poate menține atenția. Nu-i voi cere la începutul procesului terapeutic să stea la măsuță concentrat în activități mai mult de 20 minute.
În continuare, voi oferi câteva exemple de activități care pot fi desfășurate pentru a dezvolta atenția copiilor:
– Pune obiectele la fel ca mine: copilul este rugat să urmărească adultul în locurile în care pune câteva obiecte ( se recomandă începerea cu un număr mic de obiecte, de exemplu 3), apoi adultul anunță ”Acum voi lua obiectele, ți le voi da ție și te voi ruga să le pui în exact aceleași locuri în care le-am pus și eu”;
– „Ce lipsește?”: În cadru structurat, la măsuță, fără alți distractori, i se prezintă copilului un șir de obiecte (de asemenea, se începe cu un număr mic). Adultul se asigură că cel mic învață obiectele, adică le denumește împreună cu acesta de mai multe ori, pe rând, în aceeași ordine. Copilul este rugat să închidă ochii și apoi adultul ascunde la spate un obiect din lista de obiecte. Este întrebat copilul „Ce lipsește?” și se promptează dacă este cazul. În caz de răspuns negativ, se mai poate învăța lista de obiecte;
– Crearea unui șir logic: Pentru a crea un șir logic, începem cu o regulă simplă, de exemplu doi itemi care se repetă. Putem folosi bețe colorate; se aleg bețele de două culori, de exemplu: verde și galben. Copilului i se prezintă regula: „creăm un șir care trebuie să aibă un băț verde, apoi unul galben, apoi iar un băț verde și apoi iar unul galben, până terminăm bețișoarele. Dacă copilul este distras de altceva, promptăm prin: „ce urmează acum?”, „uite, mai avem puțin”, „ne-au mai rămas doar 4 bețe”, „îmi place cum aranjezi bețișoarele, bravo”, „waw, te descurci chiar bine”.