Autism: lupta cu emoțiile ascunse

Studiile care au investigat măsura în care copiii cu autism pot recunoaște o emoție care poate masca un sentiment diferit, cum ar fi a plânge de fericire nu de tristețe, indică faptul că acești copii apreciază greșit sentimentele celorlalți, deoarece nu folosesc contextul pentru a identifica emoțiile subiacente.
Lupta copiilor cu autism cu sentimentele ascunse vine și din lipsa capacității de a detecta diferențele între expresia de pe fața persoanei și sentimentul pe care aceasta îl are la momentul respectiv, și care este un instrument esențial în gestionarea eficientă a interacțiunilor sociale.
Publicat în Journal of Autism and Developmental Disorders, experimentul a fost împărțit în două grupuri, iar copiii cu autism au primit fotografii cu persoane care aveau emoții statice: bucurie, tristețe, furie, frică, dezgust și uimire. Ambele grupuri de copii au identificat corect emoția afișată în fotografii. Li s-a dat apoi să vizioneze un scurtmetraj, în care un personaj avea o expresie facială care se potrivea cu contextul scenei.
Într-o scenă, un actor este filmat cumpărând o ceașcă de cafea. El este apoi lovit de un alt actor, făcându-l să-și vărsă cafeaua. Personajul principal este mai întâi furios, dar după ce primește scuze, arată un zâmbet forțat. Copiii cu autism nu au putut spune corect ce simțea personajul principal. De exemplu, zâmbetul forțat al bărbatului din incidentul cu cafea a fost identificat ca fiind fericire.
Fiind dependenți excesiv de indicii faciale în detrimentul indicilor contextuali, copiii cu autism pot înțelege greșit sentimentele altora, dar totodată sunt la fel de capabili ca și colegii lor în curs de dezvoltare în a recunoaște corect imagini statice ale emoțiilor faciale, de exemplu frică, furie, fericire, tristețe, dezgust, uimire. Cu toate acestea, în cadrul studiului copiii cu autism au avut dificultăți când li s-a cerut să descrie cum se simțeau peroanele participante la studiu.
Acești copii au dificultăți în integrarea narațiunii cu expresiile faciale și, în schimb, judecățile lor sunt ghidate doar de emoția vizibilă afișată. În parte, acest lucru se poate datora cererii cognitive mai mari pe care stimulii mai complecși, precum contextul, o pun pe capacitatea de procesare.
Oamenii încearcă în general să-și ascundă sentimentele și, prin urmare, recunoașterea exactă a emoției implică prelucrarea atât a expresiilor faciale, cât și a indiciilor contextuale.