Limitele creierului: ceea ce vezi, nu este ceea ce există

Creierul unui adult are circa 86 de miliarde de neuroni, fiecare în legătură cu neuronii vecini prin intermediul a circa 5.000 de sinapse. Viteza cu care funcționează este de circa un milion de conexiuni pe secundă și poate stoca informații acumulate într-un secol de viață. Toate informațiile sunt mereu evaluate, reclasificate, eliminate sau modificate.

Creierul reconstruiește realitatea obiectivă din jur prin intermediul percepțiilor vizuale, olfactive, tactile, gustative, auditive. Acestora li se adaugă informațiile proprioceptive, care ajută creierul să plaseze individul în context și, mai mult, să controleze constant starea organismului. Toate impulsurile, împreună, îl ajută să ia decizii și să le organizeze în baza importanței lor, în fracțiuni de secundă, în același timp în care coordonează mai bine de 640 de mușchi, se ocupă de supraviețuire și caută cele mai bune soluții de socializare.

Cu alte cuvinte, creierul este o extraordinar de puternică mașină de procesare a informațiilor, care creează realitatea internă, căreia îi adaugă un context extern cu sens util și care găzduiește o supra-funcție cognitivă cunoscută sub numele de conștiință de sine.

Cu toate acestea, din punct de vedere tehnic, creierul este complet dependent de aparatele senzoriale, de la care primește informațiile. Nu are un alt mod de a înțelege sau de a cunoaște propriul corp sau ceea ce ne înconjoară. Astfel, dacă unul dintre sistemele senzoriale este defect sau lipsește, informațiile vor fi incorecte sau absente, modificând realitate persoanei în cauză. Implicațiile sunt extrem de importante, pornind de la simplul fapt că fiecare dintre noi are propria realitate, internă dar și externă, până la faptul că este foarte probabil ca lumea în care trăim să conțină aspecte pe care noi nu le putem cunoaște pentru simplul motiv că nu intră în plaja de recepție a sistemelor noastre senzoriale.

Avem doar cinci modalități prin care cunoaștem realitatea. Pot fi acestea considerate unicele sau măcar suficiente, în imensa complexitate a unui univers din care înțelegem extrem de puțin?