Autismul și dieta

Autismul afectează oamenii în moduri diferite, cu simptome, nivel de funcționare și provocări diferite. Fiecare persoană cu autism are o personalitate și un set de abilități diferite.
Persoanele care suferă de autism pot prezenta o sensibilitate crescută la lumină, atingere, sunet și gust, iar acest lucru poate avea un impact asupra varietății de alimente pe care le consumă. Nu există diferențe în ceea ce privește cerințele nutriționale pentru persoanele cu autism, însă o dietă echilibrată este importantă pentru o bună sănătate și dezvoltare.
Există totuși unele considerente asociate cu această tulburare:
– nevoia de rutină în jurul orelor de masă, aceasta poate include locuri specifice sau tacâmuri și farfurii specifice;
– sensibilitatea la mirosuri, imagini și sunete în timpul mesei care pot avea impact asupra alimentației;
– tulburări intestinale, inclusiv constipație, diaree și stomac umflat;
– hipersensibilitate alimentară (atunci când organismul reacționează rău la anumite alimente);
– consumarea unei diete limitate – un număr mic de alimente similare ca gust și culoare.
De asemenea, persoanele cu autism pot fi afectate din punct de vedere senzorial, ceea ce înseamnă că se pot simți mai sensibili la felul în care alimentele miros, la gustul acestora, ce aspect au și ce senzație oferă.
Acest lucru poate îngreuna consumul anumitor alimente și poate duce la o dietă foarte limitată, cum ar fi:
– a avea o preferință puternică pentru anumite texturi (cum ar fi alimentele crocante sau moi);
– preferința pentru anumite mărci de alimente;
– preferința pentru alimente, cum ar fi chipsurile, biscuiții, pâinea albă, nuggets de pui;
– dorința ca alimentele să fie tăiate într-un anumit mod (de exemplu, pâine prăjită tăiată în pătrate, dar nu în triunghiuri);
-refuzul ca anumite alimente să se atingă pe o farfurie.
Alimentele care sunt previzibile pot fi preferate de către persoanele cu autism. De exemplu, un hamburger de marcă la pachet sau o anumită marcă de cartofi prăjiți vor avea întotdeauna același aspect și același gust. Dar o banană poate fi foarte coaptă, iar alta poate fi prea puțin coaptă sau poate avea pe alocuri culoare mai închisă, deci este imprevizibilă. Persoanele cu autism au tendința de a prefera lucrurile previzibile, deoarece acest lucru poate contribui la reducerea anxietății.
Orele mesei sunt adesea pline de o mulțime de oameni, zgomote și mirosuri, iar pentru o persoană cu autism acest lucru poate fi foarte stresant și poate face din mediul mesei o experiență neplăcută.
Nutriționiștii sunt specialiștii care pot ajuta cu sfaturi privind tehnicile de reducere a anxietății în timpul meselor. Alți profesioniști din domeniul sănătății, cum ar fi terapeuții ocupaționali, pot fi de asemenea de ajutor – în special atunci când este vorba de dificultăți senzoriale.
Probleme cu digestia la persoanele autiste
Digestia este momentul în care alimentele sunt descompuse de către organism în nutrienți cunoscuți ca grăsimi, proteine, amidon, zaharuri, vitamine și minerale. Problemele intestinale, cum ar fi constipația, diareea și balonarea, sunt adesea întâlnite la persoanele au autism. Administrarea unui probiotic ajută la ameliorarea simptomelor intestinale.
Mâncatul regulat de mese care conțin fibre și consumul suficient de lichide pot fi de ajutor. Alimentele bogate în fibre, inclusiv cerealele integrale pentru micul dejun, pâinea integrală și/sau pâinea de grâu, fructele, legumele, fasolea și leguminoasele pot contribui, de asemenea, la creșterea aportului de fibre.
Orice simptom gastrointestinal prezent la o persoană cu autism ar trebui gestionat în același mod ca și în cazul celor care nu sunt autiști.
Diete fără gluten și cazeină (hipersensibilitate alimentară)
Glutenul este o proteină care se găsește în grâu, secară și orz și în alimentele fabricate din acestea. Aceasta include pâinea, pastele, biscuiții și cerealele pentru micul dejun. Cazeina este o proteină care se găsește în laptele de vacă, capră și oaie. Alimentele fabricate din acestea includ smântâna, iaurtul și brânza.
Unii oameni declară că se simt mai bine atunci când elimină aceste alimente din dieta lor, dar nu există nicio dovadă care să susțină acest lucru în acest moment.
Este important să nu fie excluse anumite alimente, cum ar fi dietele fără gluten și fără cazeină, fără să fie consultat un dietetician pentru a asigura un echilibru nutrițional, deoarece s-ar putea să lipsească anumiți nutrienți din alimentație, iar acest lucru, la copii, poate duce la pierderea în greutate și le poate afecta creșterea.
Soluții pentru o alimentație echilibrată și pentru a reduce sensibilitățile pe care le pot avea persoanele cu autism când iau masa:
– asigurați-vă o rutină constantă în jurul activităților și al meselor. Acest lucru poate fi liniștitor și poate contribui la reducerea anxietății în jurul orelor de masă. Unele persoane cu autism pot avea interese speciale, iar acestea pot fi folosite pentru a le ajuta să se implice în orice intervenție dietetică;
– conștientizarea nevoilor senzoriale poate fi utilă pentru a crea o oră de masă mai calmă. Aceasta înseamnă limitarea zgomotului și a mirosurilor la masă;
– schimbați doar câte un singur lucru pe rând. Încercarea sau oferirea de alimente similare poate fi utilă pentru a mări gama de alimente. Schimbările mici, una câte una, sunt de obicei cele mai bune;
– creșteți vizibilitatea diferitelor alimente. Faptul că sunteți mai atenți la un aliment înseamnă că acesta devine mai familiar. Dacă copilul dvs. este autist, implicați-l la cumpărături sau la tăierea legumelor, dacă îi face plăcere, chiar dacă nu se așteaptă ca el să le mănânce;
– aveți răbdare și faceți pași mici. Acest lucru este important și poate dura ceva timp, iar oferirea de suport și laude pe parcurs îi ajută foarte mult pe cei cu autism.